Emil Cioran - Silogismele amaraciunii - fragmente

De cand ma stiu, n-am facut altceva decat sa nimicesc in mine mandria de a fi om.
Si iata-ma hoinarind la periferia Speciei ca un monstru timorat, lipsit de deschiderea necesara ca sa invoc ca predecesor o alta ceata de maimute.
Nu pot fi eu insumi decat daca ma inalt pana la furie sau cobor pana la descurajare: la nivelul meu obisnuit, ignor faptul ca exist.
Chiar si cand credem ca l-am alungat pe Dumnezeu din sufletul nostru, el tot mai zaboveste acolo: simtim ca, intr-adevar, se plictiseste, dar nu avem destula credinta ca sa-i dam ceva de lucru...
Visez, cateodata, o dragoste indepartata si vaporoasa ca schizofrenia unui parfum...
Carnea e incompatibila cu iubirea: orgasmul l-ar transforma pe sfant in lup...
Avid de agonii, am murit de atatea ori, incat mi se pare indecent sa mai abuzez de un cadavru din care nu mai pot scoate nimic.
Cine nu vede moartea in culori trandafirii e atins de un daltonism al inimii.
Atat de departe se intinde moartea si atata spatiu ocupa, ca nu mai stiu unde sa mor.
Realul ma imbolnaveste de astm.
Paloarea ne arata in ce masura trupul poate intelege sufletul.
Sunt inca viu numai pentru ca imi sta in putere sa mor cand voi crede eu de cuviinta: fara ideea sinuciderii m-as fi omorat dintotdeauna.
Mi-am pierdut, in contact cu oamenii, toata prospetimea nevrozelor.
Nu Dumnezeu, ci Durerea se bucura de avantajele omniprezentei.
In incercarile cruciale, tigara ne este de un ajutor mai mare decat Evangheliile.
Am vrut sa salasluiesc in Timp; era de nelocuit. Cand m-am intors spre Vesnicie,n-am mai simtit pamantul sub picioare.
Facerea a fost primul act de sabotaj.
I-am dat tarcoale lui Dumnezeu ca o iscoada: nefiind in stare sa-l implor, l-am spionat.
Daca Noe ar fi avut darul de a prevedea viitorul, e neindoios ca si-ar fi scufundat corabia cu mana lui.
Isi va reveni vreodata in fire omul dupa lovitura de moarte pe care i-a dat-o vietii?

Noutati